Andone, păzit ca șeicii

Andone, păzit ca șeicii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aflat în Arabia Saudită de aproape o lună, Ioan Andone s-a acomodat perfect cu viața la Dammam, unde a primit de la șeici condiții împărătești. ProSport vă prezintă în premieră imagini cu Andone și secunzii săi români de la Al Ettifaq.

Domnule Andone, vă merge bine echipa, aveți deja trei victorii…

Da, în ultimul meci puteam avea chiar 5-0 la pauză. Lumea este încântată aici și am ajuns deja la patru puncte de locul trei, în condițiile în care noi mai avem două restanțe de jucat.

Locuiți într-o vilă superbă, la malul mării, după cum se vede în imagini.
Da, stau împreună cu secunzii mei Iulian Mihăescu și Ion Manu, dar când va veni și soția mea, ne vom muta separat. Zona este chiar superbă, locuim într-un cartier rezidențial de lux, la malul mării, cu parcuri, palmieri, lacuri artificiale și chiar un port cu iahturi de lux. Sunt 230 de vile, foarte bine păzite, nu intră picior de străin aici. Sunt trei filtre de securitate, ca la aeroport.

Aveți și mașină?

Păi n-ai cum altfel, sunt distanțe mari aici. Chiar ieri a trebuit să merg acasă la prinț, la președintele clubului, am făcut 100 de kilometri cu mașina.

Obiceiuri ciudate, pe-acolo?
Nu cum se auzea, cu pupat mâna la șeici și alte chestii. E totul normal, civilizat…

Rugăciunile?

Au niște ore fixe și evit să pun antrenamentele la acele ore. Dacă undeva se suprapune antrenamentul peste ora respectivă, jucătorii se opresc din pregătire, își pun covorașele și se roagă, apoi revin la antrenament.

Dar auzisem că în orașele sfinte, ca Medinah sau Mecca, nu pot intra străinii. Ce faceți când aveți meci acolo?
Putem intra, dar nu să locuim acolo, occidentalii nu au voie, lăsăm echipa în oraș, iar noi ne cazăm în afara orașului.

Impresionat de Rădoi

V-a surprins venirea lui Rădoi acolo?
Cu criza care este în Europa, ce club ar mai fi dat banii aceia pe Rădoi? Mirel era foarte cunoscut aici, pentru că în Arabia Saudită se urmărește la tv și Champions League, și marile competiții din Europa, tot.

I-ați văzut meciul de debut?
Cum să nu? Împreună cu toată echipa mea. Cei de aici s-au cam mirat că Oli l-a folosit mijlocaș central, nu se așteptau, dar ne-a impresionat pe toți. Vom juca la ei la începutul lui aprilie.

Sunteți la curent cu ce-i pe-acasă?

Da, avem internet, citim ziarele.

Credeți că poate pleca Lupescu la Dinamo?
Nu, el a plecat pe drumul lui, la FRF, și acolo va continua.

Ați plecat la fix din țară, criza se resimte pe la noi…

Da, ce să zic, dar și aici se resimte, nu mai sunt primele de altădată.

Când veniți acasă?

În mai termin contractul, dar încă nu știu dacă mai prelungesc sau nu.


"Rădoi e foarte cunoscut în Arabia Saudită, pentru că aici se urmăresc la tv meciurile din Liga Campionilor"
– Ioan Andone, antrenor Al Ettifaq

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o condiție simplă
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o condiție simplă
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×